radiokiller.ro logo

Pactul cu diavolul. O istorie “la răscruce” în muzică

music

Deși nu este o temă de actualitate sau care se discută în cercurile de fani ale cântăreților, pactul cu diavolul este un mit vechi. În evul mediu acest obicei era întâlnit de multe ori în literatura religioasă. De asemenea, cel mai elocvent exemplu din istorie este cel din opera Faust, scrisă de Goethe. Acest pact se spune că poate oferi omului cunoștințe nemăsurate, pentru a atinge scopul său final. În industria muzicală, există numeroase cazuri de artiști care au atins această faimă. Aceste teorii pot fi aplicate în special în cazul muzicienilor deveniți populari peste noapte. Astăzi, din ce în ce mai mulți oameni tind să dea crezare acestor zvonuri. De altfel, cel mai popular zvon este cel legat de organizațiile secrete, prin cadrul cărora acești artiști ajuns faimoși. În acest articol puteți descoperi mai multe detalii despre oamenii care și-au vândut sufletul, pentru a atinge succesul dorit.

Care sunt artiștii care au făcut legături necurate din trecut

În istoria omenirii, au existat numeroase personalități marcante, despre care se crede că ar fi făcut astfel de pacturi necurate. Fiind obosiți să muncească până la epuizare, legătura faustică le ofere tot ceea ce își puteau dori vreodată. Astfel, următoarele cazuri au ajuns în atenția publică, din cauza circumstanțelor ciudate în care au avut loc:

Niccolo Paganini

Documentar despre Niccolo Paganini

Paganini a fost unul dintre cei mai faimoși compozitori și violoniști din Italia. Acesta s-a născut în anul 1782, în data de 27 octombrie. Încă de mic copil, acesta a arătat o admirație și pasiune deosebită față de muzică. La vârsta de doar 5 ani, acesta a învățat să cânte la mandolină. Ulterior, odată cu maturizarea sa, au ieșit la iveală adevărata iscusință și perfecțiune. La doar 12 ani, își compunea propria muzică. Cu timpul, însă, Paganini și-a găsit alinarea în alcool, dând uitării pasiunile sale. Cu toate acestea, din senin, la doar 22 de ani, a devenit o adevărată vedetă în lumea muzicii. Deși era un tânăr de 20 de ani, Paganini deținea tehnici extrem de avansate și uimitoare. Cele mai populare creații ale lui sunt cele 24 de capricii. În ciuda încercărilor altor artiști, nimeni nu putea reproduce acele bucăți spectaculoase. Din acest motiv, mulți oameni au intrat la bănuieli cu privire la capacitățile acestuia.

Philippe Musard

Philippe a fost un muzician francez, cunoscut în special pentru stilul lui de viață extrem de nonconformist. Concertele sale erau privite de către audiența sa ca o manifestare haotică, ce semăna cu un ritual. Cu siguranță, pentru secolul XIX, Philippe Musard era precum o vedetă rock a vremurilor noastre. Cu siguranță, spectacolele sale erau cu totul neobișnuite, și multă lume era aproape hipnotizată de comportamentul lui foarte ciudat. Mulți oameni din audiență declarau la momentul respectiv că în timpul concertelor, Philippe arăta aproape posedat, prin felul în care gesticula. Acesta, și mulți alți artiști pot fi studiați în cadrul universităților de specialitate, prin programe acordate de Ministerul Culturii.

Artiștii contemporani controversați

În prezent, există numeroase exemple de vedete care pot intra la bănuieli, cu privire la originea faimei lor nemăsurate. Aceștia, în ciuda talentului lor inegalabil, par să aibă anumite controverse și legături mai puțin pământene. Astfel, unii dintre acești muzicieni care și-au vândut sufletul sunt:

Beyonce

Despre această artistă se pot spune multe, printre care faptul că pare să aibă legături cu anumite organizații secrete. Deși aceasta neagă de fiecare dată apartenența sa la orice tip de acțiune de acest gen, sunt anumite detalii care o pot da de gol. Unul dintre aceste detalii se regăsește în versurile ei, care vorbesc despre „experiența ieșirii din corp„ și „durere”.

Lady Gaga

Cu siguranță, Lady Gaga a fost o figură controversată încă de la primele ei apariții. Una dintre cele mai suspecte prezențe ale ei a fost în timpul unui concert, unde s-a poziționat pe un piedestal de pe scenă. Apoi, a format simbolul diavolului în fața audienței ei. De asemenea, multe simboluri cu origini necurate se pot găsi și în videoclipurile ei muzicale.

Kanye West

Spre deosebire de vedetele menționate mai sus, Kanye West a declarat însuși apartenența la diverse culte oculte. De asemenea, a menționat că împreună cu fosta sa nevastă, Kim Kardashian, făcea numeroase acte de ocultism. Unul dintre cele mai recente ritualuri ale lui a fost în cadrul lansării ultimului său album, Donda.

Katy Perry

Această artistă a avut numeroase reprezentații cu simboluri diabolice în cadrul concertelor sale. Una dintre cele mai ciudate apariții este chiar cea din videoclipul ei „Dark Horse”, unde apare într-o ipostază egipteană malefică.

Angelina Jolie

Actrița Angelina Jolie are numeroase apariții în filme care implică ritualuri cu diavolul sau sacrificii cu sânge. De aici, mulți fani ai vedetei au ajuns la concluzia că celebra artistă ar putea avea legături cu diavolul. De asemenea, Angelina Jolie este și o fană recunoscută a tatuajelor. Multe dintre acestea au conotații care pot părea cel puțin suspecte la prima vedere.

Jay-Z

Jay-Z, soțul cântăreței Beyonce, nu avea cum să nu fie prezent în această listă. Acesta compune versuri în care îl invocă direct pe diavol, prezentând un succes de care se bucură și astăzi, nemaifiind în topurile muzicale. Cu toate acestea, faima sa a fost de neexplicat.

Concluzie

Artiștii și vedetele muzicale nu pot fi excluși din a face parte din secte sau culte secrete. Mulți actori chiar declară apartenența la acestea în fața camerelor, fără a se ascunde. Însă, multe celebrități care au apărut peste noapte au avut și au în continuare un succes inimaginabil. În concluzie, deși încă nu există dovezi concrete în legătură cu aceștia, ei cu siguranță și-au vândut de mult timp sufletul.